Intretinerea parului
Incepand din secolul al XH-lea, culoarea albastra va ocupa locul intai in reprezentarea hainelor de doliu ale Mariei. in plus, ea devine mai deschisa si mai luminoasa. Din secolul al XVI-lea, culoarea albastra va fi favorizata si de Reforma protestanta. In civilizatia occidentala a aparut fenomenul modei, al carui rol in Asia, de pilda, a fost aproape insignifiant. Moda pretinde periodic modificari ale hainelor, modificari ce nu sunt legate de necesitate (viteza de evolutie a modei este astazi accelerata in mod artificial din ratiuni economice).
(Decorul schimbator al stofelor e singurul element ce permite datarea unei forme al carei tipar il intalnim in Enciclopedia franceza.) Picturile epocii nu ne dau aceasta informatie si o feresc, deoarece artistii isi reprezentau modelele din fata, pliurile din spate ramanand invizibile. Rochia a la frangaise se compunea dintr-o fusta si dintr-o rochie imbracata pe deasupra, din acelasi material si avand acelasi decor pe garnitura. in 1921, Misia Sert o prezenta pe Chanel lui Diaghilev, iar in 1924 ea concepea deja costumele pentru Trenul albastru, o adaptare de Cocteau, in coregrafia surorii lui Nijinski, cu un decor semnat Henri Laurens si cu celebra cortina a lui Picasso. Piesa Trenul albastru a fost prezentata pentru prima data la teatrul de pe Champs-Elysees, in perioada in care Baletele Ruse constituiau cel mai important eveniment artistic parizian.
Acesta era intrebuintat pentru intretinerea parului. Grecii se spalau cu cenusa si lesie, dupa care isi ungeau corpul cu uleiuri fine, la fel ca egiptenii. Grecoaicele se epilau cu ajutorul rasinilor, iar parul si-1 spalau cu must de mure. Se pare ca sapunul a fost inventat insa de gali, care il preparau din grasimi si din cenusa anumitor plante. Dupa Ev.ola, „aceasta idee reflecta tocmai faptul ca la unii autori latini expresia a gusta sau a folosi 'pudicitia' unei femei era sinonima cu^deflorarea, adica cu maximul ei abandon erotic". Femeia apare pe plaja in minuscule costume de baie, dar se rusineaza sa-si ridice rochia pentru a-si arata picioarele, caci ea isi manifesta pudoarea cand asupra unei parti a trupului sau este orientata toata atentia masculina.
S-a jucat Don Juan in haine de piele si Shakespeare in veston. Un text bun suporta orice parti pris, dar acest parti pris trebuie sa-i ajute pe actori, nu sa fie o fantezie gratuita.Teatrului i s-au adaugat alte forme de spectacol, cinematograful, apoi televiziunea, care au imperative proprii. Un costum destinat a fi vazut de departe, intr-o anumita lumina, va trebui sa faca apel la stilizari, la procedee de marire. Limitand analiza la observatia ca vesmintele purtate astazi de tinerii de ambele sexe sugereaza relatiile lor reciproce, sugeram doua tipuri masculine, pe care cineastul Roger Leonhardt le numea, pitoresc, minet si beatnik. Stilurile diferite ale acestora se regasesc de fapt in toate perioadele istoriei, de la Alci- biade si Socrate incoace.
(Decorul schimbator al stofelor e singurul element ce permite datarea unei forme al carei tipar il intalnim in Enciclopedia franceza.) Picturile epocii nu ne dau aceasta informatie si o feresc, deoarece artistii isi reprezentau modelele din fata, pliurile din spate ramanand invizibile. Rochia a la frangaise se compunea dintr-o fusta si dintr-o rochie imbracata pe deasupra, din acelasi material si avand acelasi decor pe garnitura. in 1921, Misia Sert o prezenta pe Chanel lui Diaghilev, iar in 1924 ea concepea deja costumele pentru Trenul albastru, o adaptare de Cocteau, in coregrafia surorii lui Nijinski, cu un decor semnat Henri Laurens si cu celebra cortina a lui Picasso. Piesa Trenul albastru a fost prezentata pentru prima data la teatrul de pe Champs-Elysees, in perioada in care Baletele Ruse constituiau cel mai important eveniment artistic parizian.
Acesta era intrebuintat pentru intretinerea parului. Grecii se spalau cu cenusa si lesie, dupa care isi ungeau corpul cu uleiuri fine, la fel ca egiptenii. Grecoaicele se epilau cu ajutorul rasinilor, iar parul si-1 spalau cu must de mure. Se pare ca sapunul a fost inventat insa de gali, care il preparau din grasimi si din cenusa anumitor plante. Dupa Ev.ola, „aceasta idee reflecta tocmai faptul ca la unii autori latini expresia a gusta sau a folosi 'pudicitia' unei femei era sinonima cu^deflorarea, adica cu maximul ei abandon erotic". Femeia apare pe plaja in minuscule costume de baie, dar se rusineaza sa-si ridice rochia pentru a-si arata picioarele, caci ea isi manifesta pudoarea cand asupra unei parti a trupului sau este orientata toata atentia masculina.
S-a jucat Don Juan in haine de piele si Shakespeare in veston. Un text bun suporta orice parti pris, dar acest parti pris trebuie sa-i ajute pe actori, nu sa fie o fantezie gratuita.Teatrului i s-au adaugat alte forme de spectacol, cinematograful, apoi televiziunea, care au imperative proprii. Un costum destinat a fi vazut de departe, intr-o anumita lumina, va trebui sa faca apel la stilizari, la procedee de marire. Limitand analiza la observatia ca vesmintele purtate astazi de tinerii de ambele sexe sugereaza relatiile lor reciproce, sugeram doua tipuri masculine, pe care cineastul Roger Leonhardt le numea, pitoresc, minet si beatnik. Stilurile diferite ale acestora se regasesc de fapt in toate perioadele istoriei, de la Alci- biade si Socrate incoace.